Eu, Ion, fac oale și ulcele din lut de când mă știu. E o muncă migăloasă, dar îmi place să văd cum o bucată de pământ se transformă într-un obiect util și frumos. Când vin turiștii, îi invit să încerce și ei să facă o oală. Le explic cum se frământă lutul, cum se întoarce roata olarului și cum se coace vasul în cuptor. E important ca oamenii să știe de unde vin lucrurile pe care le folosesc în fiecare zi. Și, mai ales, să aprecieze munca manuală și tradițiile noastre.

Eu, Ana, sculptez în lemn povești. Fiecare obiect pe care îl creez are o istorie, o semnificație. Când turiștii vin la mine în atelier, le arăt cum transform o bucată de lemn într-o linguriță, într-un cal sau într-un înger. Le explic despre simbolurile străvechi, despre legendele care se ascund în fiecare crestătură. Așa, tradițiile noastre prind viață și nu se pierd în uitare. Și, cine știe, poate că unii dintre ei vor fi inspirați să creeze și ei obiecte de artă populară.

Războiul de țesut e moștenirea mea cea mai de preț. Îmi place să văd cum firele colorate se împletesc și nasc modele vechi, dar mereu noi. Când vin turiștii la mine în sat, le arăt cu drag cum se face un covor, o cămașă sau un ștergar. Îmi place să le povestesc despre semnificația fiecărui simbol, despre culorile care aduc noroc și sănătate. Așa, tradițiile noastre nu se pierd, ci se transmit mai departe, din generație în generație. Și e frumos să vezi ochii copiilor străini când învață să țese câteva fire. Înseamnă că semințele s-au pus și că poate, peste ani, vor fi și ei meșteri populari.